Căderea lui Ion Popescu-Brădiceni între cuvinte sau îndepărtarea de origini?

Alensis De Nobilis

Controversat om de litere, poet, critic şi istoric literar, profesor, Ion Popescu Brădiceni a creat singur propria-i legendă.Iubit de unii şi urât/bârfit de alţii, deşi şi unii şi alţii îi recunosc deschis sau în ascuns valoarea, Ion Popescu Brădiceni este o prezenţă activă în presa cotidiană şi săptămânală dar mai ales în revistele literare şi de cultură.Numele său apare frecvent, ca autor de articole ori comentat de alţii la rându-i.
La o lansare de carte la Mătasarii Gorjului, regretatul Nicolae Diaconu spunea că Ion Popescu Brădiceni, înscriindu-se la doctoratul în litere de la Cluj, cu siguranţă va renunţa la poezie.Sigur, nu avea dreptate dar un sâmbure de adevăr se afla în cele spuse.Când te apuci de teorie şi critică literară, te îndepărtezi cu siguranţă de izvorul miraculos al poeziei…
Fără a exagera, putem spune că Ion Popescu Brădiceni s-a îndepărtat de origini, de Poezie.Pentru că el, omul de litere, nu se poate desăvârşi la moara cuvintelor gazetăreşti şi a polemicilor culturale-lupte fără miză-, nici creând noi curente literare(ex. transmodernismul).Pentru că esenţa lui Ion Popescu Brădiceni este prima sa dragoste, Poezia.Se pare că autorul prevedea o atare înstrăinare cu 10-15 ani în urmă şi a intitulat sugestiv în 1995 un volum de versuri “Căderea între cuvinte”.
Căderea între cuvinte este o intuiţie a poetului înzestrat privind captivitatea în propriile viziuni;atunci când intră în stări revelatorii ale meditaţiei transcedentale, poetul nu mai poate exprima în cuvinte ceea ce simte, ceea ce vede, ce întâlneşte cu mintea-de multe ori apelează la expresii oarecum echivalente stărilor de iluminare dar, dându-şi seama că acestea sunt insuficiente pentru a transmite şi celorlalţi stările, viziunile, sentimentele, creează propriile viziuni comprehensibile minţii celorlalţi.Odată aceste universuri paralele create, Poetului îi este teamă că va cădea în ele, că va fi victima propriei viziuni revelatorii.Cuvintele exprimă ceea ce cunoaştem doar, viziunile ating/pătrund în lumi insondabile, profunde, care nu se dezvăluie profanilor.Căderea în propria viziune înseamnă veşnicie iar veşnicia exclude moartea şi, conform raţionamentelor umane, ceea ce nu are moarte înseamnă că nu traieşte-deci e mort.Numai că această “moarte” care este veşnicia înseamnă atemporalitate şi aspaţialitate, căderea în viziune înseamnă căderea în golul istoric, în uitare de sine deci depersonalizarea Eului creator(ului). Dar cum Poetul este el însuşi Creator, şi unul orgolios, nu vrea uitare, căderea în propria viziune, ci înălţarea spirituală până la rang de egalitate cu Creatorul Lumii, Dumnezeu.De aici această frică de a cădea în propriile viziuni: “Amar e sâmburele.Pur./Aurării şi râuri.Jur/că n-am să fiu în altă viaţă/decât cel care sunt acum.//Dar sub pieliţa cea subţire/e miezul dulce, hărăzit/de-a deveni mărturisire./O,doamne,sufletu-mi e fum.//Şi ca o spadă mâna mea/de sine însuşi il desprinde./De n-aş cădea între cuvinte!De n-aş cădea!De n-aş cădea!//(Căderea între cuvinte).
Cartea este scrisă admirabil, cu incursiuni vizionar/metafizice în visul/subconştientul omului reproducând profetic iluminările clipelor auguste ale revelaţiilor cu privire la lume, cosmos, vis; poetul desfiinţează demiurgic/profetic graniţele dintre Vis şi Realitate, îşi exorcizează propriul intelect de golul istoric al receptării civilizaţiei şi gândirii umane în raport cu propria oglindire în Univers/Divinitate:”/Aşa se pierd în rouă călătorii: compătimind fântânile din preajmă/ şi lăudând pe cele din memorii.//(…)/Astfel refuză apa, iluzorii/ şi imperfecţi.Deşi a lor fiinţă/S-ar vrea alcătuită din victorii//şi numai din victorii.Însă-n porii/lor toţi e o cumplită suferinţă./În rouă, iată, intră următorii.//(Călătorii)
Fără să ţină seama de sisteme anterioare de gândire/filosofice, Poetul Ion Popescu Brădiceni le înlocuieşte pe acestea  cu propriile viziuni revelatoare despre Univers, Fiinţă, Nefiinţă, Divinitate, Viaţă şi Moarte remodelând/reinventându-le, transformând marile evenimente fiinţiale în “treceri” între vieţi succesive.Cu înzestrare profetică/ poetică, iluminează Moartea, încearcă descrieri ale revelaţiilor  Marilor Iniţiaţi, redimensionează şi reconstruieşte relaţiile dintre fiinţe-obiecte-fenomene propunând într-o manieră proprie noi alcătuiri ale Facerii Lumii.
Cu accente limpezi de genialitate, Ion Popescu Brădiceni intuieşte fericit izvorul adevăratei poezii în sursele metafizice  ale acesteia şi împărtăşeşte din iluminările inspiraţiei sale poetice versuri de o claritate şi profunzime fantastice având esenţe vizibile de transcedere intuitivă  a minţii (contopite cu harul) dincolo de realul pătrunderii obişnuite a minţii omeneşti:”/Ulcioare cu aripi, purtate de îngeri marini./Oglinzi în adâncul cărora nu şerpi sunt ci crini.//În ziua în care retezatul cap ia formă de harfă/oamenii cad în magie, cu umbrele lor de aramă în iarbă/”
Poezia lui Ion Popescu Brădiceni n-are istorie, totul  se petrece în Spaţiu şi Timp insesizabile/ indetectabile, ca o revenire în vremea imemorială a Genezei.Originea lumii, a vieţii, “Marile Treceri” , conturate genial de L. Blaga, sunt, într-un fel, reluate dintr-o perspectivă nouă şi în chip fericit, de Ion Popescu Brădiceni.Atemporalitatea, aspaţialitatea, efemeritatea/nemurirea sunt teme pe care autorul le propune într-o lumină nouă, abordându-le din perspectiva Poetului Iniţiat în Marile Taine ale Lumii, ca un ascet care se retrage în răstimpuri  pentru a medita la veşnicele şi mereu actualele probleme ontologice.Având un har special, înzestrat cu o sete a căutării continue a Adevărului, Ion Popescu Brădiceni conchide, în fuga sa de căderea între cuvinte:”/să păstrez secretul/lucrurilor, iată/ce vreau eu poetul./”
Indiferent de polemici şi critici, de animozităţile gazetăreşti în care a fost angrenat de-a lungul timpului, de afirmaţiile facute despre persoana sa, de proiectele literare în care s-a implicat, noi reţinem din Ion Popescu Bradiceni pe Marele Poet, creatorul care a atins apogeul în poezie şi se învecinează îndreptăţit cu Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Ion Barbu.