Loredana Cristea, Ambasador al României în Cultura Universală
             
                                                                    Alensis De Nobilis

Apărută dintr-o zonă geografică ce părea să nu producă altceva decât şomeri, mizerie şi găuri negre pentru banii europeni, Valea Plângerii/Petroşani, poeta Loredana Cristea vine în literatura română să exemplifice, după cum spune criticul Alex. Ştefănescu în revista România Literară “o enormă risipă de valori autohtone”(O poetă de care n-a auzit nimeni, România Literară nr.29/2006).
Debutează editorial la vârsta de 16 ani ca elevă a Liceului de Informatică Petroşani, cu Ciorapii mei negri de plasă, volum de versuri cu inerente stângacii de debut dar care vine să confirme o vocaţie lirică remarcabilă, o poetă înzestrată cu har, în plină afirmare artistică şi formare a conştiinţei propriului destin de scriitor.Păşeşte în agora literară românească cu 4 cărţi de poezie publicate la intervale relativ mici:”Ciorapii mei negri de plasă”, 2005, editura Corvin, Deva, “Româncă marcă înregistrată”, 2006, editura Corvin Deva, “Simfonie despre păsări”, 2007, Editura Anamarol, Bucureşti, ”Sunete”, 2008, sonete, Editura Anamarol, Bucureşti.
Scrisul Loredanei Cristea este un traseu meandric printre sutele de aluviuni ale literaturii române contemporane, el vine să aducă certitudinea valorii noii generaţii de poeţi care se arată în lume printr-o izbucnire vulcanică plină de geniu a şcolii româneşti de poezie.Fără a avea un principiu de autoimpunere a unei estetici tradiţionale a literaturii şi culturii române, Loredana scrie simplu, încearcă să fugă cât mai mult de artificial, livresc, prefăcut.Firescul curgător al versurilor sale vine dintr-o natură divina transformată în această fiinţă minunată, dăruită cu har, plină de energie, care clocoteşte de răzvrătire atunci când stigmatizează tarele societăţii româneşti contemporane.Ea îşi asumă demn şi exprimă cu o mare fineţe  artistică dragostea faţă de locul din care provine, în timp ce pentru alţii e ruşinos să-şi aminteasca de origini, de patriotism şi de România. Elevă în Petroşani, la acea dată, ea dă o lecţie binemeritată multor filosofii bolnave şi demagogii ieftine ale multor poeţi cunoscuţi, oameni de cultură şi politicieni din Bucureşti:/"Îmi pui cu bucurie o lume la picioare/ Şi uiţi, sau nici nu-ţi pasă că nu e lumea mea/ Eu am în oase munţii şi-n sânge-mi curg izvoare/ Poate-o sălbăticiune îmbracă pielea mea.// E crucea mea de calcar şi de normalitate/ Sau punctul meu de sprijin care mă ţine drept/ Să nu te mire faptul că nu o port în spate/ O ţin întotdeauna în stânga mea, la piept." (Crucea mea de calcar şi de normalitate).
Loredana Cristea vine în literatură cu o prospeţime excepţională a reluării cu har a marilor teme ale poeziei româneşti şi universale cu o efervescenţă caracteristică vârstei, asemănătoare lui Nicolae Labiş, un alt titan cu viziuni inovatoare al literaturii naţionale; scriitoarea e  o alchimistă care îşi legitimează rangul de maestru al artei poetice transformând magia cuvântului în fantastice viziuni rodnice pe calea mântuirii în care transfigurează durerea şi o mare de lacrimi, strânse două mii de ani în Valea Jiului, în aur pur:/Sunt o româncă, marcă-nregistrată/Nici mai prejos şi nici deasupra vouă/Acelaşi cer mă ninge şi mă plouă/În ţara lupilor de altădată.//E-adevărat că sunt puţin ciudată/Cutume vechi se-ascund la mine-n vene/Femei desculţe-n nopţi de Sânziene/Descântă umbrei mele parcă-n şoaptă.//Când râd, o fac adânc de tot, în hohot/Iar când jelesc parcă m-aş trece-n moarte/O fi amprenta de latinitate/Sau balcanismul meu, ce dau în clocot.//Visez prea mult, mi-e furie, îmi pasă/Sunt acuzată strâmb sau cu dreptate/Trăiesc intens câte puţin din toate/Şi-n naiul lui Zamfir mă simt acasă/(Româncă marcă înregistrată,  Din vol ,, Româncă, marcă înregistrată’’ –Editura  Corvin – Deva 2006)
Demitizând canoane şi valori estetice, Loredana Cristea perpetuează valenţele poeziei adevărate prin abordarea vizionar/curajoasă a noilor perspective ale transcrierii stărilor poetice şi redarea lor într-un lirism cu rezonanţe miraculoase, cu ritmuri dense şi echilibru clasic, de o naturaleţe şi originalitate fermecătoare, cu accente când paradisiace, în lirica erotică/a naturii/a transcedentului, când dure-în lirica de factură socială, cu reveniri la filonul geto-dacic al neamului românesc, asupra fiinţei istorice jefuite de sensuri de pseudo-oamenii de cultură de azi şi curentele politice duşmănoase din unele ţări vecine: /ascultă!... urlă lupul acela din efigii/i se-nvenină ochiul şi-i sângerează buza/strigoiul ce fu martor la Sarmizegetusa/adulmecă mirosul de leşuri prin vestigii//şi-n urletul de groază-l îngână parcă, dracii/cu un răsuflet negru şi greu precum otrava,/pe Dunăre trec trupuri de zei spre Sucidava/care căzură-n luptă salvând acolo, dacii//o rămăşiţă vie şi neamestecată/cu fasturile Romei, orgoliul sau mândria/de-a cuceri imperii mânaţi de lăcomia/ce-ţi pune la picioare, ofrandă, lumea toată//ascultă!.. curge vinul şi stupii-s plini de miere/în lut pune olarul credinţă lângă tină/icoana lui la care de-o viaţă se închină/priveşte vasul aspru născut din mângâiere//la târguri se mai vede această-ntârziere/în timpuri vechi în care nu eram traşi la sorţi/şi strămutam lumina în lemnul bun de porţi/sau bucuria vieţii în vase şi ciubere(N-au murit toţi dacii)
Înfierând tarele societăţii contemporane şi mizeria existenţială care decurge din aceste timpuri istorice tulburi, Loredana Cristea surprinde exact stările/neputinţele sufleteşti/sociale conturate în clipa istorică cu o maturitate surprinzătoare: /E alb şi frig aicea ca-ntr-o cetate moartă/În care nu vrea nimeni să iasă la liman/Şi-n fiecare casă bătrân sau tânăr, poartă/Blestemul ăsta tulbur’ de Iov contemporan...(Iov contemporan)Această lirică de notaţie lucidă a comportamentelor umane, a caracterelor înguste ale celor care decid soarta oamenilor, a culturii şi a vieţii în general extrapolează acest tablou caracterial la aceste fiinţe josnice/incapabile de dăruire, de altruismul şi dragostea de semeni, care aruncă piatra fără să fie curaţi ca lacrima, ci plini de păcate: /trezeşte-te române, în veac mizer şi-anost/tăcerea-ţi parcă scoate statuile din minţi/tu fredonezi manele cu cerşetori şi prinţi/deşteaptă-te române, că ţara te vrea prost//agnosticit şi rece precum un şiş în dinţi//prin ce străine luturi îţi cauţi adăpost/la piaţa mondială deja ai preţ de cost/când spui român - spui Iuda sau treizeci de arginţi/trezeşte-te, ai locul de mulţi râvnit drept casă/femei aşa frumoase, copii atât de buni/nu eşti a social number... un nepoftit la masă/ţi-e somnul ăsta plasă urzită din minciuni/vegheat de-o buhă neagră ca o candelăreasă/ce-aprinde felinare la casa de nebuni/(Ţara te vrea (prost) )
Despre Loredana Cristea sunt mult mai multe de spus decât am surprins aici, în câteva cuvinte.Merită să-i cauţi cărţile, să i le citeşti şi să o iubeşti.Loredana Cristea este un Român cu destin imperativ de Poet care umbla prin Cetate purtând în propria-i fiinţă, cu o aură de genialitate, toate frumuseţile şi durerile acestui popor bun şi nefericit.Iar pentru aceasta o propunem Ambasador al României în Cultura Universală.